Electrocochleografia

In Clinica Urechii s-a introdus electrocohleografia pentru depistarea cu acuratete a bolii Meniere si a hidropsului labirintic. In asociere cu potentialele evocate vestibulare (VEMP), electrocohleografia imbunatateste coeficientul de diagnostic pozitiv al hidropsului labirintic la 98%.

Electrocohleografia este metoda de înregistrare şi măsurare a potenţialelor electrofiziologice evocate prin stimulare sonoră la nivelul capătului periferic al analizatorului auditiv (cochlee şi segmentul iniţial al nervului auditiv). Această tehnică permite evaluarea procesului prin care analizatorul auditiv extrage informaţia sonoră din mediul înconjurător la nivel periferic şi o transformă în stimul nervos care este trimis apoi spre scoarţa cerebrală.

Undele evocate sunt plasate în primele 2 milisecunde după aplicarea stimulului şi necesită amplasarea electrozilor de înregistrare cât mai aproape de urechea internă. Pot fi utilizaţi fie electrozi neinvazivi care nu penetrează pielea CAE sau membrana timpanică (extratimpanici – în conductul auditiv extern, sau în contact direct cu membrana timpanică), fie electrozi invazivi, transtimpanici (amplasaţi pe promontoriu, sau în nisa ovală).

Avantajul net al electrozilor transtimpanici constă în acurateţea mult superioară a traseelor înregistrate. Dezavantajul acestora este reprezentat de necesitatea poziţionării lor sub otomicroscop, ceea ce transformă metoda într-o tehnică invazivă de explorare; utilizarea lor este preferată în Europa.

Electrozii neinvazivi prezintă avantajul unei minime anestezii (sau chiar lipsa anesteziei), însă raportul semnal/zgomot de fond este net inferior celor transtimpanici; în consecinţă traseele obţinute au valoare mai redusă. În SUA se produc o gama largă de astfel de electrozi.

In Clinica Urechii se folosesc atat electrozi extratimpanali cat si electrozi transtimpanali.

Trei potenţiale evocate sunt asociate acestui segment al analizatorului auditiv: microfoniile cochleare(CM), potenţialul de sumaţie (SP) şi potenţialul de acţiune (AP).

Microfoniile, cochleare (CM)

–  Sunt potenţiale declanşate de stimuli de intensitate moderată la nivelul celulelor ciliate din spira bazală a cochleei. Sunt considerate ca fiind un epifenomen electric şi nu o adevărată conversie energetică. Amplitudinea absolută a CM nu are valoare clinică datorită influenţei majore produse de natura şi amplasarea electrodului de înregistrare.

Microfonii cohleare

Potenţialul de sumaţie (SP)

–  Este un component electric (spre deosebire de CM) produs în interiorul cochleei prin însumarea curenţilor declanşaţi de procesarea energiei sonore a stimulului la nivelul celulelor senzoriale. Unda înnregistrată este de regulă negativă (variază în funcţie de amplasarea electrodului). Amplitudinea sa se corelează (teoretic) cu amplitudinea mişcărilor membranei bazilare. Creşterea amplitudinii SP (în special în raport cu AP) este considerată caracteristică pentru hidropsul endolabirintic.

Potential de sumatie

Potenţialul de acţiune

–  Este reflectat pe curba ECoG de o deflexiune negativă amplă cu durată relativ mare, amplasată imediat după SP, notată N1. Originea sa este impulsul nervos sincron care ia naştere la capătul cel mai periferic al miilor de fibre nervoase ale nervului cochlear (neuronii din ganglionul Corti amplasaţi în interiorul columelei, şi axonii acestora până la nivelul fundului conductului auditiv intern). Corespunde undei I înregistrate cu electrozii de suprafaţă pe traseul PEA. Adeseori este succedată de încă o deflexiune negativă de mai mică amplitudine (notată N2), evocată de stimulul sonor la nivelul trunchiului nervului cochlear (porţiunea dintre fundul CAI şi pătrunderea acestuia în trunchiul cerebral. Potential de actiune

Aplicaţii clinice ale eleclrocochleografiei

–  Diagnosticul bolii Meniere la pacienţii cu expresie clinică atipică beneficiază de aportul ECoG. Următorii parametri au valoare diagnostică pentru hidropsul endolabirintic:

Asimetria SP: alungirea duratei şi diminuarea amplitudinii pledează pentru boala Meniere.

Raportul SP/AP mai mare de 0.45 este considerat patognomonic pentru boala Meniere, fiind întâlnit la peste 2/3 din pacienţi. Utilizarea unei nomograme care ponderează acest raport cu valoarea absoluta a SP creşte sensibilitatea metodei.

Electrocohleografie: graficul urmator indica un traseu patologic de hidrops labirintic (caz clinic inregistrat la Clinica Urechii).

EcoG in boala Meniere

–  Stabilirea latenţei undei I (PEA) la pacienţi cu hipoacuzii cochleare, la care amplitudinea acesteia este mult diminuată. Poziţionarea corectă a acestei unde este capitală pentru acurateţea calculării diferenţei interaurale a intervalelor I – III şi I – V, cel mai sensibil indice în hipoacuziile retrocochleare. Pentru înregistrarea ECoG în acest scop se folosesc electrozi transtimpanici, care permit detectarea undei I (AP) ori de câte ori pe traseul PEA se poate identifica o undă V şi calcularea corectă a intervalelor menţionate.

–  Monitorizarea neurofiziologică intraoperatorie a nervului auditiv (Neurophysiologic Intraoperative Monitoring – NIM), considerată astăzi ca parte integrantă a practicii chirurgicale otologice şi otoneurochirurgiei, oferind informaţii despre alterările funcţionale provocate de manevrele chirurgicale asupra structurilor la risc ale analizatorului auditiv: cochleea, trunchiul nervului acustic şi locul în care acesta pătrunde în trunchiul cerebral. Interpretare:

– Dispariţia AP în cursul intervenţiei pledează pentru lezarea cochleei;

– Pragul de declanşare al AP se corelează bine cu nivelul auzului rezidual postoperator;

Monitorizarea intraoperatorie simultana prin ECoG şi PEA oferă informaţii  topografice despre sediul leziunilor induse de manevrele chirurgicale.

In colaborare cu clinica ORL din Spitalul Militar Central va prezentam un scurt montaj video cu tehnica efectuarii electrocohlearografiei cu electrod transtimpanal:

Autori:
Dr. Adrian Tudor
Dr. Lucian David

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Electrocochleografia”

Leave a Reply

Powered by WordPress | Buy best wordpress themes and Save. | Thanks to Free WordPress Themes, Top WordPress Themes and Free WordPress Themes