Endoscopia nazala cu tija rigida


Endoscopul rigid OPTOMIC este un instrument optic folosit pentru examinarea cavitatii nazale (sept, cornete nazale, orificii de drenaj ale sinusurilor paranazale) si a cavumului (portiunea superioara a faringelui situata in spatele nasului). Acest lucru este posibil datorita diametrului de doar 2,7 mm ce permite vizualizarea zonelor cu acces dificil si a opticii germane la 0 grade (in axul tijei) de foarte buna calitate ce determina o marire importanta pentru evidentierea detaliilor.

Acest sistem este conectat prin fibra optica la o sursa de lumina rece de 150 W (Optomic Fibrolux 150) si o camera video de inalta rezolutie (490 linii TV) foarte sensibila chiar si in conditii de iluminare scazuta.

Manevra de examinare cu endoscopul rigid nu este dureroasa, iar pacientii o tolereaza foarte bine nefiind nevoie de nicio pregatire speciala sau anestezie.

Datorita faptului ca majoritatea patologiei rinsosinuzale se manifesta prin obstructie nazala, endoscopia cu tija rigida ne permite sa diagnosticam afectiuni precum: deviatia de sept nazal, polipoza rino-sinusala, hipertrofia cornetelor nazale inferioare, rinsosinuzite acute si cronice, formatiuni tumorale la nivelul cavitatii nazale si a cavumului etc., localizarea surselor de sangerare in epistaxisul anterior sau posterior, prelevarea de biopsii sub control vizual si urmarirea evolutiei locale sub tratament a anumitor leziuni.

Imaginea endoscopica poate fi vizualizata pe ecran si de catre pacient in timp real si este inregistrata ca fotografie (se printeaza si se ataseaza dosarului pacientului) sau captura video cand este nevoie. Materialele in format electronic pot fi puse la dispozitia pacientului pe suport optic (CD, DVD) sau email.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Buy best wordpress themes and Save. | Thanks to Free WordPress Themes, Top WordPress Themes and Free WordPress Themes